Ieri n-ar fi putut sa fie

De cum s-a întunecat, cărarea aleasă s-a transformat într-o himeră. Nu știi ce-i bine și ce-i rău. Ce-i adevăr sau nu, nu-și are rostul iar crengile din jur bârfesc în șoaptă. Din când în când un licurici îi luminează calea dar și acela se pierde-n întuneric. Matei pășește greu, mocirla face brațe, prinde putere și-l strânge de picior.

Pădurea pare că-l privește. În depărtare, dintr-un copac o cracă veche cade și când ajunge jos se rupe cu putere. Vântul vorbește sunete ciudate. Matei pocneste piatra de amnar și-n jurul lui o lume prinde sens. Ciudate umbre se lasă privite pe copaci, pe lângă el lumină, în rest culori închise, negru, gri. Doar luna stă deasupra, martor peste toate.

IonutPetru.RO

Piciorul calcă o creangă și ea trosnește scurt și cu ecou. Pădurea tace, vântul respiră, de nicăieri doi ochi îl urmăresc. Alăturea mai sunt și alții care abia așteaptă un îndemn.

Matei găsește greu un țel, o picătură dintr-un gând mai bun, mai vesel, o masă caldă poate și un pat decent. În jurul lui doar frunze și copaci. Deasupra stele, dar imposibil de atins. Din când în când, dacă te uiți atent mai cade una. Ei bine, află că poate fi o piatră venită de dincolo de lume. În ea se află răspunsuri la întrebări și poate să îndeplinească și dorințe.

RESPIRĂ

Suflarea face flacăra vioaie. O ramură bătrână și uscată, ațâță focul. Matei își face repede din frunze, adăpost și pune unul peste altul câteva brațe groase de copac căzute cine știe când. Lumina se aprinde tot mai tare, prinde curaj și face și căldură. Jarul crește în culori ciudate iar flacăra se-nalță santinelă peste toată vatra.

Scânteia face licurici, parcă aduce de nicăieri speranță. Pădurea nu mai pare neagră, din umbre face oameni și sunt prietenoși. De nicăieri vine un sfat. O mână parcă îi dă apă, și-o alta îl invită să bea vin. Un cântec legănat îl amorțește, pe lângă el s-aude un lătrat. 

IonutPetru.RO

Matei clipește, ciulește părul după zgomot. Niște perechi de ochi privesc atent și mârâie. Dacă te uiți la el, pare să fie o victimă ușoară. S-a ridicat, dar habar n-are pe ce lume este. Pe lângă el copacii au amuțit și umbrele parcă îi joacă feste. O creangă îl atinge nesăbuită pe obraz. Prinde necaz pe ea și-o rupe.

Din întuneric o gură îl agață furios de pantaloni iar el se apără c-un maldăr de jăratec. Jivina renunță la atac și sare îndărăt. Matei prinde puteri și i-a o flacără în mână, cu ea face lumină. O controlează și dintr-o dată pare zeu. Ațâță focul, urlă, aruncă cu bucăți de jar în tot ce-i iese-n cale.

În depărtare mulțimea lacomă de adineauri s-a prefăcut în glasuri de căței călcați din neatenție pe labă. Pădurea i se-nclină și-l lasă să adoarmă. Matei visează vise știute în legea lui. Acolo numai el le poate înțelege sensul.

II

Pământul, dimineața, e plin de flori și încălzit de soare. Printre copaci un pui adoleșcent de pasăre își pregătește primul zbor, un râu merge grăbit spre mare iar melcul stă călare pe țestoasă, își pune ochelarii și citește. Poate același text pe care îl citești și tu. 

După o săptămână ajunge în sfârșit la locul căutat. Alți oameni mânați de vise se pare c-au ajuns mai înainte. Din nepăsare sau din neștiință i-au aruncat desaga. Cu ce-a găsit în ea, Matei și-a făurit cuțit, ciocan și haine. Pe drum vine călare un om cu pălărie, nebărbierit, dar care pare să cunoască drumul mai bine ca oricine. 

-Al cui ești dumitale?

-Matei al lu’ Oricare!

-Și stai, mă rog, mai jos de gardul lu’ Cutare?

-Da. 

-Bun! Fi-ți vă rog drăguț! Îmi semnați și mie de primire? O mână atotcunoscătoare se mișcă iute și caută rapid în geantă. De acolo scoate o trimitere pe care stă scris clar: Destinatar Matei.

Desface curios un plic. În el gășește, pe lângă o monedă, o foaie de hârtie împăturită bine:

 Ai să-mi plătești acolo!

și are pe cealaltă parte rânduri făcute anume pentru un eventual răspuns: 

Acum, dacă ai zis-o, rămâne stabilit! 

Poștașul preia scrisoarea și pleacă către cine mai știe câți alți destinatari. Pe lângă el un bărzăune trece razant și îl salută. Poteca se arată iarăși dreaptă, coboară un deal și urc-o vale. Pădurea îi arată calea către luminiș.

Ieri n-ar fi putut sa fie

Matei a mers o vreme și a-nvățat poteci. Pe ele a întâlnit alți oameni cu vise, visate diferit.  A cunoscut-o și împreună au făurit o casă. De cum și-au cumpărat un car cu boi, au și pornit să-ntoarcă pământul cu fundu-n sus. Pe unde au arat au pus semințe alese anume iar la sfârșitul verii au prins recoltă bună.

În casă doi copii se hârjonesc în pat, o mâță ș-un cățel se joacă pe podea. De la fereastră se vede plugul și câteva găini pornite după râme. Pe dincolo de gard, livada lu’ Cutare. Un cuc anunță bucuros ceva. Privește, soarele răsare, pe lângă el doi nori anoști nu îndrăznesc să strice ziua. 

Ionut Petru.RO