Puțini știu cum e să fii soare,
Mai mulți sunt care înțeleg că au fost un astru undeva, la început.
Avem ceva în noi, care răsare în fiecare zi,
Lumină creată cu siguranță într-o stea,
Sunt fruct din cine știe ce pom fructifer.
Visa Bogdan în dormitor la ora 7 fix, butonul snooze a fost oprit o clipă mai târziu din zgomot în tăcere bruscă. Mai stăm o tură. În buzunar a ticăit un punct. Acum chiar s-a trezit!
Vecina de la doi a început să spele, vecinu’ de la bloc a tras petrecere aseară și acum, descoperind burghiu’, face găuri prin tavan să-și pună lustra.
Dimineața asta Bogdan nu s-a trezit cum ar fi fost obișnuit. A stat întins în pat la o palavră cu pereții, pe când în ușa lui de dormitor bătea lichid spre cald o umbră de chilot lăsat de ea pe sârmă la uscat. În amintirea serii, o sticlă goală stătea pe jumătate consumată lângă pat. Ea sorbea cu ochii-n soare o cană de cafea cu lapte. Trezit într-o așa minune, o clipă a crezut că doarme, s-a întins pe lângă perne și a zâmbit aiurea, fericit că este. Ea doar s-a ridicat pornind ca o pisică-n fundu’ gol prin casă.
Acum, dacă stătea gândind la tot ce-a fost în urmă, i se părea un vis în care doar privea fără să aibă vreo putere prin care să decidă. Se întâmpla și atât. O amintire subit i-a răsărit în minte: pe vremea când era copil, o fată i-a zâmbit întâia dată fară să știe poate, că peste ani, surâsul ei avea să-i fie pansansament în vremuri tulburi. Aseară zâmbise el cuiva.
Gabriela, își amintea de cine știe ce copilării dar prefera să nu le spună. Știi cum e cu marile emoții, par că nu le arați, doar că, atunci când te privești în ochi cu celălalt, nu poți să le ascunzi. Le crezi necunoscute manifestații ale tale, enigme fără rezultat. Privindu-l, i se parea vulgar și pretios, bucată de bărbat pe jumătate negru cu partea lui de alb. De ce-l lăsa în corpul ei știa, chiar dacă am zice, că astea-s lucruri la care nu poți cu certitudine să le răspunzi.
Pornim
Pe vremea când erau copii, si-au asumat un vis, unde erau actori care știau pe dinafară replici, preluate poate din străbuni, din basme ori din cărți, melodii sau filme, desene animate. Acum, treziți că pot decide ce și cum, s-au nimerit în dormitor aflând că nici unul dintre ei nu știa cu adevărat de ce fac lucruri. Iar asta, culmea, și-o puteau spune fără să pară cumva neadecvat. Era firesc să știe că, fără de habar le vine să zâmbească ori să tacă, iar când era prea mult făceau amor și le trecea.
Lumina de afară abia bătea pe ei pe când prin jaluzele, un astru care vrea să știe tot se benoclea. Zâmbeau și se-nghionteau copilăros. N-aveau păreri anume despre ații, până la momentul în care și-au desfăcut firesc un telefon mobil. Îndată, imagini din grădini necunoscute, cu Eve și Adami mai fericiți. Grădini mai colorate, cu fructe mai gustoase, proprietari mai deocheați, mai una alta. Belea nu pare să fi fost, doar c-a făcut din Paradis un loc anost.
Zâmbea un șarpe pe balcon
Bogdan privind la tot ce vede, a priceput că totul poate fi firesc, în orice ipostază. Chiar dacă-i bun sau rău.
Dar ceea ce contează cu adevărat,
Este că eu și tu,
Pe vremea când eram atomi
Ne-am cunoscut fie acum,
Ori sigur în aceeași stea.
