E frig în lumea asta nouă, s-a întâmplat să aibă, chiar acum, un gând Bogdan. I se părea că toate sunt anapoda față de timpul dinainte de a scrie textul ăsta 🤜 Păi ieri privea la viață ca în vis fără să știe că trăiește, acum în gura sobei el e o flacără mereu de veghe 🤸 Totul e altfel decât crezi.
Respiră
Prin clipa care trece ești doar observator, privești doar că nu tu meșteșugești vederea, respiri doar că plămnii nu-s ai tăi, digeri și nu provoci rahatul, îți cântă inima și nu poți s-o oprești. Ești numai univers 😎 respiră. Nu e atât de rău fără control. O clipă de minune 🤜 atâta ești 🤸 zâmbește.
Trezit din nou la ora 7 fix un om clipește prima dată azi. Are atâtea de făcut de nu-și mai vede viața. Pornește spre cafea, desface un tutun își pune o vodcă în pahar. Nevasta și copilul îi lipsesc fiindcă sunt hăt departe. E singur și pornește spre birou.
Neobosit în fuga după bani, plecat de acasă privește răsăritul. Un soare cât un maldar de ceva din foc, răsare peste ochii lui. Privește 🤜 e doar lumină peste tine și vine gratuit. E oxigen făcut de plante ce respiri și laptele din cană este distribuit de ferme care visează doar profit. Prăpădul nu vine din dorință ci dintr-o frică fără Dumnezeu de faliment.
Mi-e frică că am să mor! zicea Bogdan și își trăgea nădragii peste cei mai noi chiloți cu bandă elastică, pe care e ștanțată o marcă de produs pe care o știi și tu. E atât de cunoscută încât ți-a apărut deja în minte dacă mă citești atent. De fapt e doar un text, un scris, o glumă pe care ai început s-o crezi ca adevăr. Chiloții sunt chiloți, lasă prostiile. Respiră și zâmbește chiar dacă mâine nu mai ești. În adevăr n-ai cum să știi. 😬
Pornim
Mașina de serviciu pornește de la prima cheie 🚘 are și GPS și scaune moderne. Bogdan e trist, nu are scop precis chiar dacă îl așteaptă vreo 253 de taskuri și trebuie să sune încă 3 clienți. Își spune 🤩 sunt mulțumit că am de muncă, în weekend pot să fac ce-mi place. STOP. Tu câte weekenduri mai ai? Și cîte vise mai visezi?😬
Respiră
În buzunar are un punct, firește roșu. Îl ai și tu. E acolo din copilărie – ți-l amintești? E ăla care face din păpuși ființe vii sau dintr-o bicicletă avion, pitici care șopteau cuvinte minunate în somnul de amiază, limbricii ce-i aveai când ai ales să te cocoți în vârful din copac, o julitură făcută din greșală, un râs venit după o glumă fără sens, prima dată când ai visat cu adevărat.
Bogdan priveste punctul și stă pe lângă el 🤜Am obosit să-l tot apăs, mi-e greu😬 În capul lui un firicel de vânt stârnește o furtună și după o clipă, din cine știe ce motiv o lacrimă așteaptă să-i vină rândul în marele șuvoi care se pregătește să pornească în potop. De frică plânge, doar că acum își definește teama ca fiind, cu siguranță pasul înainte. Zâmbește 😎 Nu mori, traiesti!