Ieri n-ar fi putut să fie, căci de-ar fi fost, cu siguranță v-ați fi adus aminte. Povestea s-a închegat de mult, puțini mai știu de ea. Rămâne totuși scrisă prin letopisețe vechi, uitate în biblioteci necunoscute. Poate vreun bunic sau vreo bunică să mai știe amănunte sau dacă e adevărată.
De prinzi cărarea către sat, cu siguranță ai făcut la dreapta apoi cu grijă ai trecut un pod. Biserica se vede, făclie peste case. Le protejează și le-ndrumă. Ce-i la oraș aici nu-și are rostul. Din cimitir strămoșii te salută și-ți zâmbesc. Vorbesc cu pomii, trimit semnale printre gâze și iute toată lumea află cine ești. Aici demult Matei era copil ștrengar și iute de picior.
Pădurea se afla la câțiva pași de casa lui. Puteai să mergi prin ea cu zilele și nu se termina, iar dacă aveai noroc dădeai de o poiană. Acolo, orice dorință se-ndeplinește îndată. Matei era sărac și iute la mânie. A hotărât că bani îi trebuie, și-a luat desaga, în zori a mers pe lângă gardul lui Cutare și a sărit pârleazul lui Oricum.
Din ultima livadă, pădurea te-ntâmpină plină de flori. Mirosul de copac se plimbă cu vântul printre ierburi. Un guștere se joacă de-a pitita și sub o piatră găsește ascunzătoare. Cărarea cea mai dreaptă duce sigur la înavuțire, numai să n-o pierzi.
Poteca merge drept, urcă un deal, coboară o vale. Pe ea pășește și Matei mânat de vise fara lipsuri. La vremea prânzului, cum șade bine zis de prin străbuni, un somn d-amiaz păcat e dacă-l ocolești.
Matei visează:
RESPIRĂ
Nimic din satul lui, nu mirosea mai bine ca iarba abia cosită.
-Asta se numește fân! se rățoiește o găina în coteț.
Mirosul înțepător de clorofilă amestecat cu apă de izvor îți intră în porii pielii. Acolo fac baloane ca de rouă care se sparg în râuri de sudoare. Ușor, alene, lumea nu mai mișcă, parcă stă. Respiră.
Chiar dacă vreun bărzăune se hotărăște să-ți transmită salutări din partea lui, îndată ce va observa că dormi, în semmn de joacă, razant, cu zgomot și cu hohote de yuhuu va bâzâi pe lângă tine. Tu dormi, dă-i pace!
Un firicel de vânt mai rece schimba timpul. O veveriță fuge repede acasă și o rădașcă se retrage în adăpostul dintre frunze. Un melc bătrân privește toate astea, clipește și înjură. Va trebui să se grăbească. Țestoasa îl ajută bucuroasă să treacă de linia potecii. Matei e treaz și scoate din desagă cele necesare în caz de vreme rea.
Poteca, dacă plouă, se face firicel de apă, doar că acum, norii au declarat război. Rup crăci, plesnesc din bice electrice de foc, sunt furioși și negrii, și cară fiecare mii de găleți cu apă. O pătură de ploaie s-așează peste lume. E potop. Matei cu greu răzbește aproape de vârful unui munte. Acolo, o scorbură dintr-un copac bolnav se face adapost. Ferit de vânt, se întinde și doarme până mâine.
A doua zi, Matei e bine, se trezește și privește lumea apoi, cotrobăind prin lemn găsește o monedă. Nu știe dacă-i aur, dar poate fi argint. În ochii lui se aprinde o dorință de mai mult iar din desagă scoate o lopată. Trudește toată ziua si rând pe rând, de nicăieri apar monede.
II.
Noroc că s-a gândit să ia la el o plasă, că n-avea loc de atâta bogăție în desagă. Când le-a umplut cu vârf, a reușit cu chiu cu vai să iasă din ascunzătoare. Oare departe e poteca, sau cărarea ce se vede duce-n altă parte?
Din depărtare se aude o căruță, un câine latră bucuros la un stăpân și se apropie agale. Miroase tot, e curios, il află pe Matei. Acesta își ascunde plasa și desaga, pune o parte din monede în buzunar, iese la vedere. Omul din căruță poartă pălărie, nu i se vede fața dar pare să cunoască locul mai bine ca oricine.
-Ce e cu tine aici? Știi cum să ajungi la luminiș?
-Știu doar din auzite. Matei spune asta serios, ca un om mare, de parcă nici pentru el nu-i o enigmă întrebarea.
-La fel! Tot caut o poiană de mai multă vreme. Nu vrei să vii cu mine?
-Bătrâne, dacă mă iei cu tine în căruță, plătesc!
-Acum, dacă ai zis-o, rămâne stabilit!
Căruța merge agale, ca o doamnă printre bălți. Din când în când trage de cal s-o ia la stânga sau la dreapta, dar orice ar face nu poate ocoli mocirla. Cel care mână nu prea e vorbăreț deși, de la o vreme a început să-și spună vorbe singur. Matei privește sus, că doar acolo pare să fie mai senin. Pământul e acoperit de un plocad de frunze, țesute între ele de mii de târâtoare, insecte și cine mai știe ce alte vietăți. Dacă ai fi acolo ai crede că un munte răsare ici-colea, de sus se vede ca o rădăcină de copac. Prin ea pădurea știe, înțelege iar dacă ești atent te și îndrumă. Copaci sunt peste tot, cât poți privi cu ochii, la fel până și dincolo de linia numită orizont.
Matei încearcă să nu uite locul unde și-a ascuns comoara și desaga. Pe lângă ele stă bine ascuns un vis. Coboară din căruță.
-Ce faci băiete? De dimineață vroiai să îmi plătești. Acum mă lași de unul singur? N-aveam o vorbă?
-Ce vorbă? Ți-am spus că îți plătesc. O mână curioasă cotrobăie prin buzunar, pe întuneric găsește trei monede, alege una, o scoate la lumină. Acum devine un lucru valoros. O fi din aur sau din argint?
-Aici băiete, banii sunt de prisos. Mai bine ține de la mine o piatră de amnar, iar pentru drum o să-mi plătești când o să vină vremea plății. Vom hotărî atunci. Să ne vedem cu bine.
-Bine, bătrâne! Vom hotărî atunci. Rămâi cu bine.
Prin albia unui pârâu rămas în urma ploii, căruța își face drum cu grația unui țăran bătrân care își duce crucea prin gropi și prin nămol. În urma ei, Matei pornește-n grabă. Dacă-i privești pe amândoi, ai crede că-s timpuri diferite care pentru o clipă au devenit prezent.
ACUM
Pe lângă el dintr-un copac s-aude glas necunoscut. Parcă acum vreo cinci minute suna a pasăre voioasă. Acum ai spune că-i un animal rănit sau poate pus pe șotii. Nu știi cu siguranță, dar crezi că vântul are sunet, silabe, voci. Matei rămâne singur și are de ales, într-o răscruce la una, două? Nu, trei poteci. Pe una a venit, în față se pare că nu-i nici un drum. Ce să aleagă altfel decât, hăis sau poate cea.
Pădurea îl privește temătoare și gata de atac. Oameni ca el, vin uneori și taie fără milă copaci în floarea vârstei, iar alții, alteori vin și-i opresc. Nu știi cum să-i alegi din prima. Sunt schimbători și aprigi, chiar dacă azi plantează o floare, peste o zi o pot călca. O cracă îl atinge batjocoros pe lângă frunte. Pădurea freamătă a vreme schimbătoare, peste seninul de deasupra vine tiptil și hotărâtă noaptea.
