Până în ultima clipă Bogdan a privit la stele. ✨
În sat i se spunea, pe ascuns, scrântitul. Toți oamenii știau de el, chiar dacă nu-l băgau în seamă și dacã-l prindeai la o tacla, îți explica cum e cu punctul lui din buzunar. Cum crede el, că toată lumea îl posedă. E ca un bun comun de care nu ești conștient, e ca atunci când nu ai gaz și brusc îți vine cheful de cafea. Ce nașpa că nu ai tutun și tot așa.
Spunea că-l pierde uneori, îl uită în vreun fular din toamnă ori prin jacheta lui de ploaie preferată dar, îndată ce-l găsește ajunge până hăt departe. Uneori îl ia prin surprindere si s-a trezit întrebându-se ce se întâmplă cu Bogdanii din poveste. Dispar, mor ori ce?
Prinsese drag de sat, era o zonă de confort. Știa că legământul lui era, Acum! Iar asta îl făcea bucuros și anxios. Starea asta nu o mai simțise din copilărie. Asta era bucuria. Faptul că cineva îi spusese cum că lumea e tristețe era, anxietate. Sfatul fusese urmat întocmai și a ajuns să fie veșnic trist. De ce? Nici el nu mai știa. În punct și-a regăsit motivul, din el a căpătat încredere, spre el și-a îndreptat speranța.
Spunea că prima dată nu a știut că-i de la punct. Se făcea ca într-o primăvară, să fie cam spre mai. De nicăieri a apărut un gând cum că iubește.
Și prima floare de-o văzu’, a jumulit-o bine de petale. Distinsa și ghinionista margaretă, trezindu-se în fundu’ gol, pe loc a ofilit!
Răspunsul ghicitorii de iubire, cu certitudine a fost un Nu!
Gândea Bogdan, copil fiind, la prima dragoste a lui.✨
Pornim
Avea un nume simplu și curat. Ca ochii ei de șaisprezece ani. A oglindit-o ca-n povești, pe loc nu a văzut-o ca iubire. Așa ceva nu mai văzuse!
-Eram doar un copil, ce naiba! își amintea Bogdan după o vodcă. Din floarea aia blestemată credeam că mi s-a tras. Și aș fi stat cu ea în gând, de n-o vedeam pe alta. Atunci l-am auzit întâia dată: Acum sau mai incolo!
M-am dus la ea și i-am zâmbit. Pe loc un fluture în mintea mea a dat întâia oară din aripi. Omida din care se născuse s-a transformat rapid în pasăre. Lumina de la ochii ei, prin farmece și vorbe dulci s-a prefăcut într-un amor.
Făceam tot felu de prostii! tăcea Bogdan, când se gândea la asta! 🤭
Respiră
E tristă lumea fără tine! Pentru o clipă văzută doar de el, Bogdan a stat în ea o veșnicie, prin el Ilinca a trăit.
-Avea un zâmbet, mă băieți, de ți se urca direct la inimă. Copilă și nesărutată încă, o minune! Avea un loc secret pe gât și pe picior avea un crin.
Dimineața se întâlneau să se joace și să mănânce cireșe, din cireșul ei. El sărea gardul și o găsea ciolfăind fructe. Mere avea și ea. Erau așa primăvăratice, acuma se coceau. M-a minunat mirosul ei de atunci. Se prefăcuse peste noapte în cineva de-a dreptul incredibil. Aș fi fugit cu ea în lume dacă mi-ar fi spus-o, doar s-o sărut odată. Mișeii și dușmanii pe loc i-aș fi ucis, dacă i-ar face vreun rău. Aș fi putut să fiu oricine pentru ea.
Amândoi erau alții. Aflaseră de la televizor cum se face că despre internet, nici vorbă 😬 Se sărutau ca-n Dallas și se țineau de mână așa cum o făceau cei din Salvați de Clopoțel. Când au simțit că vor mai mult, s-au despărțit cu lacrimi mari de copii nesărutați încă. N-a mai văzut-o de atunci.
-Nu mori, trăiești! i-a spus Ilinca lui odată, și asta n-a uitat-o.
Bogdan trezindu-se din vis, ținea în mână un punct. Firește rosu!
I-a dat o palmă. Poc!
Pocnit exact în centru, pe loc butonul a făcut un Plici și și-a schimbat culoarea.
Firește, verde!
