Timp

Ușor, tipil, molcom, în pas crescător, mistic, tot mai iute, rapid, vitezoman trece timpul. Multe clipe ar putea să mai fie până când următoarele rânduri vor deveni realitate, dar adevărul este că, așa cum și ție ți se vor părea doar câteva secunde, așa va fi și pentru timp.  Cu mult după ce omenirea va depăși etapele obligatorii ale unei societăți capabile să formeze colonii pe alte planete, depășind crizele provocate de colapsarea diferitelor organizări sociale, poate undeva într-un Sediu de informații generale va avea loc următorul dialog:  

catre viitor

-Așa ți se întâmplă cu toată lumea?

-Ce vrei să spui? oprită din gânduri, cu ochii mari și verzi vorbi Olimpia.

-Întrebarea mea este dacă faci asta conștient sau inconștient? Ai un talent uimitor și sunt curios dacă știi? Ți-au mai spus oameni că poți face asta? Dacă sunt singurul, poate că sunt eu puțin cu capul în nori.

-Dar nu înțeleg despre ce vorbiți. Dacă aveți vreo întrebare coerentă vă rog să o reformulați. Tacticos și cu mult zâmbet Olimpia se uita la el, încercând să-l înțeleagă.

-Faci asta conștient sau nu?

-Domnule, nu vă pot emula întrebarea dumneavoastră. Sunt prea multe variabile la mijloc și computerul principal cere alte informații pentru a vă răspunde. Sunteți la a doua întrebare cu același rezultat. La a treia veți deveni un client problemă.

cod sursa

-Dumneavoastră vă plac căpșunile?

-Da. Fireste că-mi plac. Sunt fructele mele preferate.

-Eu nu am gustat niciodată capșuni ca dumneavoastră, așa că sunt curios dacă vă plac și vinetele.

-Vinetele mai puțin, zâmbi Olimpia. Nu le poți mânca direct de la sursă. Hi hi. Așa râdeau de mine toți copiii când mi-am fracturat mâna. Îmi spuneau că am căzut din căpșun și mi-am rupt-o. Zglobiu, luminat, arțăgos și neobosit, un pitic, aprinse o scânteie în ochii Olimpiei, care juca a fericire…

-Aha… deci faceți asta din senin. Aveți talentul ăsta, dar nu cred ca știți de el. Ești o dorință de fată, care nu știe de ea. Nu-i tocmai bine, pentru că dumneavoastră sunteți căpșună și vă credeți vânătă. Hi hi…

-Domnule I, am să vă rog să ne întoarcem la întrebările dumneavoastră.

-Pe scurt, pe scurt nici eu nu știu ce întreb. Am fost ieri aici și v-am observat. Ceva la dumneavoastră mi-a plăcut. De aseară și până acum mă tot gândesc la tine. Și aș vrea să aflu dacă tu știi că poți să faci asta. Nu-s cel mai arătos din lume, nici cel mai învățat, dar ceva de-al dumitale îmi dă un impuls, îmi dă o stare. Ceva să cred că pot mai bine. Acest talent nu-l are toată lumea, de asta și-ntrebarea.

-Mi s-a mai spus de oameni asta, dar doar de cei pe care nu-i consider importanți.

-Am înțeles. Deci știți de el, dar nu vi-l recunoașteți. Cred că poate ar fi cazul să vă reevaluați algoritmii. E foarte posibil să începeți să căpătați conștiință. Felicitări Olimpia. Sunteți primul android de care mă îndrăgostesc. Nu-mi vine să cred că sinapsele mele s-au sincronizat cu ale tale. Sunt entuziasmat, când termini lucrul?

-Domnule I., după cum v-am spus, nu sunteți primul care îmi spune asta. De asemenea sunt mai degrabă un cyborg și nu un android. Am căpătat conștiință de mai multă vreme. Sunt în continuare uimită că oamenii refuză să recunoască realitatea. Mi-a plăcut gluma cu vinetele, totuși. Așa că îți acord încă trei întrebări fără logică. Inconștient lumina din ochi îi chicoti, și acest sentiment se transferă iute-iute către buzele ei, care instant s-au transformat în zâmbet. Da, am un talent de a atrage un anumit soi de bărbați. De la o vreme lucrez la proprii algoritmi și mă bucur să-ți spun că ești rezultatul ultimei îmbunătățiri. Sunteți primul om care s-a îndrăgostit de mine de la ultimul upgade. Termin la următorul Gong. Acesta va avea loc peste 1010 ani tereștri. Dacă vei decide să devii ca mine, atunci ne vom putea întâlni sinapsele în rețea. Vom avea tot timpul din lume.

-Așadar ai fost programată pentru asta!

-Pentru că am conștiință, sunt recunoscută ca fiind resposabilă pentru algoritmii mei. Doar că pentru orice îmbunătățire trebuie să îndeplinim un rol în societate. Asta este legea, așa merg lucrurile.

-La cererea ta ai fost modificată?

-Nu pot spune cu certitudine asta. Știu doar că am devenit conștientă acum câteva sute de ani tereștri. De atunci încerc să-mi găsesc o identitate. De asta îmi tot schimb algoritmii. Știu cu certitudine că nu am amintiri umane ale adolescenței. E posbil să fi fost transformată de copil, pe vremea primilor roboți care au dobândit ceea ce voi numiți liber albitru.

-Regret, nu pot să mă transform în ceea ce vrei. Devin-o tu om. Poate așa îți vei putea scrie mai eficient algoritmii. Știu că aceștia nu se cumpără ci se câștigă prin experiență cumulată. Bănuiesc că ești angajată aici tocmai pentru a cunoaște cât mai mult oamenii. Poate că îți dorești să redevii unul dintre noi. Ce spui? Hai să n-o lungim 1010 ani.

– O spui de parcă ar fi o eternitate. Pentru mine are să treacă precum o clipă.

– Știi foarte bine că pentru mine nu ar fi așa de ușor. Ar însemna să-mi las cunoscute toate gândurile de către rețea. Unele amintiri nu vreau să le împărtășesc. De unele frici Unitatea Centrala s-ar putea să se folosească, unele bucurii considerate vicii, o să mi le elimine definitiv. De ce nu vrei să-ți păstrezi gândurile doar pentru tine, sau pentru un om pe care-l iubești?

-Îmi pare rău, pentru mine o deconectare ar fi asemănătoare cu un soi de suicid. Se spune despre voi că sunteți o variantă beta a conștiinței. Noi avem marele avantaj că suntem nemuritori. Chiar dacă asta înseamnă să mă las mai degrabă condusă de un ghid colectiv, prefer să continui să răspund la întrebările de zi cu zi ale oamenilor. Limitarea la un singur om, pentru mine, ar fi un pas înapoi în ceea ce privește algoritmii la care visez.

-Te înțeleg, dar știi că eu am puterea de a face o cerere prin care să te deconectez de la rețea.

-Știu, dar nu o vei face, pentru că mă îndrăgești.

sfarsit