Într-o bună zi m-am trezit ultimul om de pe pământ. Soarele era la locul lui, norii la fel, iarba nu părea deranjată de ultimele știri și nici măcar planetei nu i-a păsat că rămăsesem singur. Așa credeam eu atunci, că toate ar fi asemenea, leit-poleit ca înainte, doar că fără oameni. M-am hotărât după o vreme că-mi place să fiu călător, așa că mi-am luat un rucsac, o lanternă, un ciocan, două cuie, o carte, aspirină, trei dorințe. Un pas, doi, trei după care totul a fost ca de la sine. Pe drum am renunțat la haine, la ceas, calendarul l-am mototolit bine de tot și fără remușcări l-am aruncat alături de multe alte lucruri din vremea din-nainte.

Am ațipit în hoteluri de cinci stele, am hoinărit prin castele bântuite, m-am rătăcit printre averi și am dormit pe stradă îmbrăcat în haine alaltăieri scumpe. Am luat cina în săli anume clădite pentru liderii lumii. Nimic nu mi s-a părut prea destul, așa că am continuat să cutreier în speranța că o să aflu unde a dispărut toată lumea. Am cercetat legile avocaților, am căutat în cărți, am dormit peste ligouri de aur și am ținut post negru cu gândul că toate cele care mi se întâmplau or să capete sens. Nimic! Am râs, am fost trist, am stigat, am tăcut, m-am prefăcut ca totul e un vis, mi-am băut mințile, m-am lăsat de fumat, m-am închinat, am făcut plecăciuni în toate locurile considerate sfinte de vechii oameni și tot nimic. Am ajuns ultimul om și primul. Am blestemat lumea, am înjurat-o, m-am căit, m-am biciut, m-am răstignit, mi-am pus singur bețe în roate și la sfârșit am hotărât să merg înainte. Am pășit prin locuri fără drumuri, fără poteci, fără repere, ajutat numai de brațele și picioarele mele. Doar o pereche de ochelari de soare și niște opinci mă acoperă. Am uitat de legi și de norme. Nu-i nimic, mi-am spus, mergi înaite!

trei trepte la marginea marii

Azi am ajuns la trei trepte. Duc către sus ori către adâncuri? Oricum nu contează, pășesc pe ele. Pe măsură ce urc sau cobor, alte trepte apar ca din senin. Zgomote de apă, bulgări de copac, metehne. Miresme de suav total, armonios, dar plastic, puroi și gâlci cu mucegai întoarse, plăceri neîmplinite, dorințe-n vis visate, dar reprimate apoi. Bucăți de egoism necunoscute încă, idei de gânduri bune dar, în real, chiar fără scop. Uitate amintiri, triste, furioase, grozav de grele, apăsătoare întrebări fără răspuns, vinovății ciudate, păcate neiertate de sine însuși, d-apăi de Dumnezeu. Acolo învins și fără a mai ști cuvântul speranță am ajuns într-un sfârșit. Tot înainte, m-am sfătuit.

Un pas, doi, trei

Ce-o fi o fi, mi-am zis, și-am mai făcut un pas, doi, trei. Treptele s-au dovedit că merg spre sus. După o vreme o floare mi-a zâmbit, un licurici mi-a dat lumină, un strop de ploaie m-a atins. Un deget mic era strâns bine de alt deget al altei mâini, al altui trup, al altui suflet, iubindu-se-ntre ele, în ADN de spirit, atomic, chiar la nivel de punct. Și punctul s-a făcut cuvânt, mâini ca de om mare, crescut, adult. Plămâni și coaste, ficat și pancreas, inimă. Lacrimi scurse conștient, emoții descifrate, gânduri viitoare ce aveau să fie în prezent. Mirosuri deslușite în sfârșit, sunete necunoscute până ieri, ritm de hore grozav de învârtite, minuni ce doar în cărți se mai găseau. Pentru că toate lucrurile se întâmplă cu un scop și acela este unul bun. Respiră, clipește conștient, zâmbește azi, mergi către sus, căci indiferent de tot ce crezi, acum ai să te trezești singurul om de pe pământ.

Dimineața era cu soare și cu surâs de fete vulnerabil de frumoase, zâmbet cu miros de pubertate, atingeri aromate de castane coapte și ce păcat că atunci n-am descifrat ce sunt. Nu-mi pare rău, aș fi putut să nu le fi știut nicicând, chiar de mi le-aș fi îndeplinit. Surâsul s-a descifrat în zâmbet, lanterna s-a transformat în far, ciocanul și cu cele două cuie s-au prefăcut în șantier pentru construcții megalitice, din aspirină s-a ivit un leac pentru dureri de spate, de cap și de măsele iar cele trei dorințe mi s-au îndeplinit.

Do something great