Oricum. Oriunde. Fără nume

Povestea este inspirată din știrea că în Marea Neagră a fost descoperită cea mai veche epavă din istorie. Are o vechime de aproximativ 2.400 de ani și este intactă. Descoperirea a fost făcută de Proiectul Arheologic Maritim Black Sea în colaborare cu oameni de știință din Bulgaria.

I. Oricum. Oriunde. Fără-Nume

Un punct. Din el pornește linia orizontului brăzdat necontenit de valuri. Sunetele micului port te fac atent la pescăruși, la bărcile ținute prizoniere de funii, voci vesele, strigăte de mateloți, râsete de femei frumoase. Cârciumioare pline, prăvălii cu tot felul de mirodenii, o cizmărie, un bordel și câte și mai câte mici forme de negoț. Așa arată, pe timp de zi, portul din care cei trei pornesc în larg.

Vasul acelor negustori a început să se miște înainte de răsărit, când, de obicei, oamenii sunt scufundați în apele adânci și necunoscute ale viselor. Vremea e ploioasă dar nu periculos de umedă, iar Căpitanul știe că e un moment la fel de bun ca oricare altul, pentru a porni. Membrii echipajului nu puteau să nu-i dea crezare. El avea cea mai mare experiență și oricum știau că marea pe care urmează să plutească nu ține cont de vremea la care te hotărăști să ridici ancora. Vântul sufla domol în pânzele trecute prin nenumărate furtuni, stropite de valuri cu picături sărate și uscate apoi în soarele cald și liniștitor, apărut după ce pericolul trecuse. Multe aventuri au cunoscut împreună și nu de puține ori, Căpitanul a crezut că draga lui corabie își va da duhul, prăbușindu-se către adâncuri, învinsă de furtună și de valuri. Navigase pe mările și oceanele pământului și nu era prima dată când se afla pe apele mării denumită de vechii persani Axeina. Legendele spun că aceste ape s-au format la Marele Potop și că, mai apoi, chiar miticii Antlantizi aici și-au găsit sfârșitul fără să poată stăvili furia naturii.

barca de hartie

Photo by Ahmed zayan on Unsplash

Căpitanul avea corabia ticsită cu bogății dintr-o parte a lumii, pe care nerăbdători le așteptau oamenii celeilalte părți. Cămările vasului erau umplute cu cele mai aromate mirodenii, uimitoare veșminte, ulcioare cu untdelemn și minunate  povești cu ființe magice de pe alte meleaguri. Grămezi de galbeni au costat și pe munți de aur aveau să fie vândute. Pentru Căpitanul Fără-Nume acest circuit era ca un cerc al viselor împlinite, în centru căruia se afla el. Aceia de la care a cumpărat mărfurile aveau acum cu ce să-și hrăneasca familiile și le va vinde celor care vor plăti cel mai mult pentru a-și îndeplini dorințele. Cel care reușea să creeze atâțea oameni fericiți, era Căpitanul. Acest lucru îl făcea să creadă că este un vrăjitor. Acum calcula următoarele câștiguri, iar frământarea asta de gânduri îi întuneca mintea și ochii lui nu mai zăreau decât cine știe ce viitor. Era cuprins de speranțe și transformat de vise pe care nici noi, cei din ziua de astăzi, nu le avem.

-A luat-o razna! pufni unul dintre oamenii ce formau echipajul.

-Nu-i da atenție, Oricum, așa se frământă mereu înainte de a porni. Ultima dată juca și cânta o afurisită de melodie, auzită prin ținuturi numai de el cunoscute.

– Da, o știu. E aia cu Șontâc, Șontâc, Poc-Poc, Boloboc. E blestemată. Odată ce-ți intră în tărtăcuță nu-ți mai iese de acolo decât după vreo zece carafe de vin.  Am pățit-o eu. Așa m-am trezit pe corabia asta, fără să știu cum de am ajuns aici. De atunci mi se spune Oricum.

-Cunosc povestea. Așa am ajuns să mă numesc, Oriunde.

-Crezi că suntem frați?

-Posibil …

-Frațicăăă!!

– Oriunde și Oricum, nu mai căscați ochii, că rămâneți așa. Hai, mai sus pânzele și să ieșim odată în larg. Nu-mi place orașul ăsta, nu-mi plac oamenii și agitația portului. Sunt mai liniștit pe mare!

II. Alt Punct

Soare printre nori

Photo by Colin Watts on Unsplash

În timpul zilei, soarele s-a arătat mândru printre nori. Valurile doar le ghiceai atunci când întâlneau marginea vasului unde, ușor ca un clopoțel lichid, clipoceau. La orizont nici un nor neprietenos, nici o primejdie, nici un strop de neliniște cu excepția unui punct. Punctul se mărește, se dilată, capătă formă, prinde culoare. E o altă corabie de negustori. Are același curs ca cea a Căpitanului Fără-Nume.

Vasul se apropie tot mai repede și se pare că o să-i ajungă din urmă până la sfârșitul zilei. Oriunde și Oricum nu-și fac grji, umblă pe punte și cotrobăie de la prova la pupa așteptând să vină noaptea pentru a dormi legănați în burta navei. Căpitanul stă la cârmă și privește neliniștit la punctul ce uimitor de repede devine concurență. Alți negustori, cu alte mărfuri, poate aceleași pe care le are și el. Viitorii clienți vor cumpăra de la cei care vor ajunge primii. Asta înseamnă că munții de galbeni visați, se vor transforma, în cel mai bun caz, în dealuri de monede.

-Prea puțin! își spune Căpitanul.

Corabia rivală ajunge tot mai aproape de vasul celui Fără-Nume. Oamenii privesc unii la alții de pe punte:

-Încotro?

-Către Portul Cutare! răspunde Căpitanul.

-La fel și noi. Se spune că acolo oamenii sunt înstăriți și că pot cumpăra, nu două, ci zeci de astfel de corăbii cu marfa lor cu tot. E loc, deci, pentru toată lumea. Când ajungeți, poate vom cheltui, în avans, o parte din câștig la cârciuma din port. Am auzit că vinul și tăria lor sunt priceput făcute.

-Noi mai avem o noapte și o zi pân’ ce vom fi acolo. Voi, poate, ve-ți ajunge mai devreme. Dacă îți voi vedea vasul în port, am să te caut bucuros de-o cinste.

-Toate cele bune!

-Vânt prielnic!

Căpitanul Fără-Nume și-a ciupit cu dinții buza de jos și a pornit către cabina lui. Acolo, printre hărți, pergamente și suluri dăruite sau căpătate a găsit, într-un final, ce căuta. Cu mult timp în urmă, ajuns pe Insula Leuke, prin ruinele unui templu a dat peste cuvinte magice ce promiteau să-l trezească pe însuși Vidra. Duhul ce locuiește de veacuri în cel mai adânc loc de pe fundul marii. La repezeală a citit prima parte a incantației și doar puțin din urmările ei. Fară să stea prea mult pe gânduri aprinse candela și aruncă în flacără puternice cuvinte neînțelese, nici măcar de el. Duhul, simțindu-i intențiile, se așezase de ceva vreme în gândurile lui. N-ar fi putut să-l influențeze definitiv dacă el nu își dorea cu adevărat asta:

-Da, Căpitane, m-ai chemat? Îți sunt bucuros slujbaș! îi spuse vocea gurii nevăzute.

-E bun, atunci ascultă aici! Pe vasul care tocmai a trecut pe lângă mine, sunt oameni răi, cu suflete păgâne. Nu vor să fie pace, nici război. În fapt, nu știu ce vor și din inconștiență vor face multe rele. Vreau numai să dispară, să fie înecați de valuri și îmi doresc ca nimeni să nu mai știe ce făceau pe ape, ba chiar și pe pământ.

-Prea bine, dar știi că dacă mă înșeli, pedeapsa voi alege eu care să-ți fie!

-Prea bine, știu!

III. Oricum, Oriunde

Noaptea se întinde peste soare. Valuri tot mai îndrăznețe se revoltă pe vasul cel rapid. Cumplit furtuna urlă, prin nori miscări parcă de lanț se-aud. Nici lună nu-i, nici stele nu-s, doar o corabie supusă plăcerii unui duh. Din depărtare Căpitanul zărește cum, propria dorință îi este îndeplinită. Din locul unde e, poate vedea și auzi, cum concurența sa se luptă și cum cu jale se scufundă. Cu sunete prelungi de balama neunsă și  behăit de nori închiși la minte. Tristeți de om bătrân cu lacrimi mari, băloase se sparg aprig pe punte. Văzduhul e brăzdat de curioase limbi de foc cotrobăind prin cer. Și zgomote de oameni ce urlă închinându-se la nevăzute stele. Corabia cea iute, coboară întreagă către tărâmurile ascunse ale mării și Căpitanul Fără-Nume strigă împlinit pe punte.

Furtuuna pe mare

Spre dimineață duhul, în vise i se încheagă și le dezleagă după voința sa. I le citește, i le știe și meticulos îi scrie dorințe noi, periculoase pentru trup, neiertătoare pentru suflet. Promite tot, trup tânăr, bogăție, fericire, viață lungă, îi dă chiar toată măreția de îi cedează pentru o zi însuflețirea. Căpitanul în vis grăiește Da, și cu o astfel de învoială se trezește:

-Nu știu ce caut. Ce nume am? De ce mă aflu? Uitat de mine și de restul lumii parcă sunt!

-Fii fără grijă, toate-s bune. Ești doar inconștient precum cei despre care mi-ai spus aseară că nu-s buni. Am vrut să vezi cum e, și astfel eu să știu, chiar de la tine, dacă la fel erau și ei. Nu poți să minți, n-ai cum, căci eu sunt tu și tu nu știi ce ești!

-Nu știu, probabil că așa erau, ca mine. Mi-am spus că poate mă înșel, dar drumul cel mai scurt e bine să-l urmezi. Să mergi la sigur și dacă faci vreun rău, să-l uiți, căci ți-e ți-ai făcut de fapt, un bine.

-Timid, nu ești! Încrezător în tine, nici! E greu acest blestem să-l porți. Păcat de tine, de n-ai să poți să te  trezești din ăste ape. Urât de oameni și fără nume vei muri. Cum vrei să fi știut? Așa sau în alt fel? Depinde doar de tine!

-Mă simt mai greu, povara celor de aseară îmi stă pe umeri. Nu cred că merit să fiu ținut în mintea altor oameni. Mai bine să mă uite!

-Și despre cei de-aseară? Să-i scoți afară, acum nu se mai poate.

-Să stea acolo până când, vor fi descoperiți vreodată și despre ei de-atunci povești să se înfiripe. Așa vor fi pe veci nemuritori!

-Prea bine! Atunci când văzuți vor fi de-o rază de lumină, vei fi și tu iertat de mine. Și cei doi oameni ce sunt pe vas să te ajute, cum să îi cheme mai departe?

-Oricum vrei tu, oriunde poți să-i duci!

Și Căpitanul Fără-Nume de-atunci tot cată să aducă un strop de soare, peste vasul celor care, imaginați de el că-s fără scop pe lume, la propia dorință s-au transformat în morți.  Și dacă stai și te gândești povestea are un strat de adevăr, sau poate nu. Oriunde vrei s-ajungi, e bine de știut că totul e posibil. Un preț oricum va trebui să-l dai. Dar fără nume poți rămâne și poate că nu-i tare bine să nu poți spune, la Judecata de Apoi, cum te numești. Atât!

Spune-ți părerea...