Sunt multe lucruri diferite pe pământ. Fire de nisip, picături de rouă, valuri de ocean, încântătoare amintiri, bucurii de primăvară, vacanțe de vară, culori de toamnă, fulgi de zăpadă, oameni.

Fulgii de zăpadă și oamenii au ceva în comun. Oriunde ai căuta, oricât te-ai juca de-a detectivul, în orice metode științifice sau spirituale te vei hotărî să cercetezi, nu vei găsi doi oameni asemenea. La orice microscop cărămizile zăpezii sunt diferite. Dar, la fel ca sufletele din noi, acestea reușesc să se unească și să-și creeze legături atât de puternice încât împreună cresc și se fac nămeți de bucurii. Uneori, dacă nu se mai înțeleg, pornesc avalanșe și e vai de cine stă în calea răfuielii  fulgilor de nea.

Undeva, în cer, două picături de apă, ajutate de temperaturile primelor zăpezi, se hotărăsc să cristalizeze și să-și capete forma pe care, poate, și-au dorit-o. Fără să știe unul de altul, fulgii, mânați de gravitație și vânt se așează în fața unei case unde soba folosește focul oamenilor pentru a se încălzi. Fumul iese prin coșul așezat țanțoș pe acoperisul ce se lasă bucuros învelit de pătura groasă și albă de zăpadă. Noaptea e lungă, friguroasă și fără lună. Copiii dorm cu vise, în pijamale de eroi și îmbrățișați de cei mai buni prieteni din pluș.

Zapada prin sat

Dimineața vine cu miros de cacao cu lapte și de pâine caldă. Pe felia lungă se întinde un strat de unt pe deasupra căruia își face pârtie o lingura cu dulceață. Afară, omătul așezat peste noapte, aroma de apă înghețată și colorată doar în alb intră în pieptul fiecărui om și-l transformă, magic, într-un artist cu minte de copil. Acum toți adulții și copiii laolaltă sunt asemenea. Uniți de vraja unicei culori, pornesc veseli să construiască forme rotunde de zăpadă sau să-și deseneze cu brațele, proprii îngeri.

Cei doi fulgi de nea se trezesc alături, strânși de mâinile, acoperite de mănuși, ale unui prichidel de om. Împreună se rostogolesc și formează începutul celui dintâi bulgăre din care o nouă formă de viață va începe să crească. La început nici măcar nu vor să se apropie unul de altul, dar odată îmbrățișați nu mai vor să se despartă. Începe o poveste de dragoste între doi fulgi de nea.

Totul se încheagă în jurul lor. Alte picături înghețate încep să li se alăture, alte povești de amor, mii de prieteni, sumedenii de întâmplări destăinuite, hohote de râs, rostogoliri peste rostogoliri, până când dintr-o dată totul se oprește. Peste primul bulgăre se așează un altul și apoi, după o vreme, alt rotund desăvârșește creația cea mai zâmbăreață din timpul iernii. Omul de zăpadă prinde viață de cum i se pun nasturi negrii la cojoc, brațe de mătură, nas de morcoveață, gură și ochi de cărbune.

În sufletul copilului și al omului de zăpadă se află doi fulgi de nea. Necunoscuți până în momentul în care s-au îmbrățișat pentru prima dată. Și când te gândești că totul a pornit de la două picături de apă care transpirate s-au urcat spre soare, apoi răcite s-au transformat în nori, înghețate s-au făcut cristale de zăpadă și mânate de vânt s-au așezat unul lângă altul, în fața unei case.