Demult, demult , tare demult … Pe vremea când nimic nu exista, atunci când încă nimic nu se închegase, ba chiar mai demult de atât. Dintr-o clipă se ivi o lumină, un impuls, o minte și un pui de om a simțit pentru prima oară căldura soarelui. Ochii lui au văzut lumina și totul a fost bine. Fiindu-i sete gura lui a simțit pentru prima oară apa și mintea lui a înțeles că e viață și ochii lui văzură pentru prima oară culori și au știut că e bine. Apoi picioarele lui au simțit pentru prima oară pământul și iarba, și melci cotobelci și au știut că asta înseamnă frumos și ochii lui văzură viața și a știut atunci că va fi bine.
Mintea lui a cunoscut căldura părinților, dragostea bunicilor și răutățile celor din jur și într-o zi le-a simțit pe toate laolaltă și a crezut atunci că asta însemnă iubire. Nu auzea cu urechile lui, nu vorbea cu vorbele sale. Ochii însă vedeau și îi spuneau vorbe deslușite însemnând instinct. Iubirea aceea din prezent fu cu greu lăsată la timpul trecut. Mai târziu avea să ințeleagă că pe lume sunt tot atâtea iubiri câți oameni și că și ei iubesc așa cum au fost iubiți. În vremea aceea copilul se ridica, se înălța și se numea mai mare.
Totul crestea pe lângă el. Copacii deveneau mai bătrâni, iarba nu mai era așa de verde, florile nu mai miroseau la fel și aerul era cu arome de tutun. Se făcuse mare și acum baiatul își putea cumpăra articole mai noi, mai colorate, mai aproape vii. Și chiar dacă ochii îi spuneau că toate sunt din plastic, mintea lui nu înțelegea că nu e bine. Baiatul a iubit, nu a mai repetat aceleași cuvinte, dar a preferat sinonimele. Și tot așa lumea lui creștea în continuare, alți copaci de plastic, alte flori fără miros, toate ascunse în culori HD. Băiatul s-a văzut nevoit să crească și el.
Acum se află în fața unui tunel și nu știe ce să facă. Ar fi putut desigur să se întoarcă la timpul din trecut și să rămână băiat, asta pentru că are puteri supranaturale, dar în același timp ceva îl atrage. La limita dintre ceea ce crede că se află după întuneric și ceea ce își imaginaează că încă mai există în trecut, sunt flori cu miros de pământ, ud după ploaie, amestecat cu primele raze de soare. Baiatul a știut atunci că misterul nu are decât două răspunsuri. Înainte sau înapoi, în viitor sau în trecut. Care-i alegerea cea mai bună? În ce timp al timpului vrem să trăim? Și când mă găndesc că atunci când am făcut poza încă mai aveam un strop de îndoială… M-am oprit și mi-am surprins clipa pasului meu înainte. Am făcut doi pași înapoi, am urcat în mașină și am pornit cu viteza prin tunel …
