Sunete

Sunete,,ZbanG!’’, s-ar fi auzit, de-ar fi fost sunet, unda de energie izvorâtă din centrul a ceea ce pe atunci era lumea. Lumina ar fi zburat către necunoscut, schimbând toate cele nevăzute. Și primul foton, îmi place să cred că, incă schimbă întunericul ce ne înconjoară, și încă-i curios să vadă ce-i dincolo de universul cunoscut.Noi am fost mereu conștienți de el, l-am descris la începuturi în povești, unii poate chiar l-au întâlnit, alții l-au teoretizat, apoi l-au măsurat și chiar au încercat să-i modifice traiectoria. Știm despre el că are menirea de a împrăștia informație despre întuneric către pretutindeni și credem că încărcarea noastră cu descrieri atât de precise nu-i influențează greutatea, viteza și comportamentul în nici un fel.

Din când în când fiecare se trezește cu întrebări, la început copilărești, apoi din ce în ce mai complicate ajungând până la urmă la cele fără răspuns. Oare cum atinge acel foton prima formă de volum, ce își imaginează că e greutatea, cum crede că e suprafața unei ape, ori a unei stele sau a unui mare zâmbet intergalactic? Limita și-o pune el sau noi etichetându-l ca fiind ceva cu proprietăți doar de particulă și undă? Cine știe în câte feluri n-ar alerga prin univers de-ar fi fost mai mult de atât? Poate și noi îi dăm informație lui și așa capătă puteri nebănuite. El ar fi știut oare cine e, de nu ar fi aflat ce credem noi despre el? Oare ne descoperim unii pe alții, fotonul hoinărind la limitele universului în timp ce noi îl cercetăm aici?

La marginea lumii, fotonul merge cu viteză, timpul pentru el e altfel, e lichid, e un ocean. Merge către ceea ce lui îi pare că e suprafața apei dar pentru ca e primul care află, poate ști doar pe unde a fost, fără să vadă unde se duce. Și în drumul lui găsește bulgări, munți de ceva nou, oceane de divin, planete de știință, galaxii de noi comete. Și cum nu le știe nici măcar pe de rost, le atinge, le transformă și le face ale lui. Rolul lui e să cunoască, să asimileze și să dea mai departe informația. Noi o aflăm la de alți fotoni din univers, ceea ce înseamnă că or să mai treacă câteva ere până când cea mai nouă informație de acum va ajunge și la noi. În tot acest timp viitor, pe care-l credem infinit, oare vom uita lucrurile mărunte ce ne-au făcut să-l imaginam așa? Ne vom mai aminti oare de senzația că toată lumea e a ta, că orice zmeu îl poți învinge, fără ca măcar să ai habar de puterea lui, dar mai ales de forța ta? Vom face lucrurile mecanic sau conștienți? Vom face dragoste ca pe Pornhub, sau noi vom fi aceia care se ating și se sărută, cei care se privesc în ochi, ori cei care se plesnesc ușor peste fund?

Precum crengile copacilor rupte de un vânt puternic, urmat de sunete crăpate, curmate de la mijloc, țipate direct din inima stâncii rupte din carnea propriului munte, copaci striviți și trunchiuri sugrumate sub greutatea stâncii ce se prăvălește către locul ce-i va fi poate pe veci. Un fel de ,,Poc!’’, cu mult mai lung si spus pe litere, cu calm, încet, meditav, înjunghiat de sunete mai scurte ori mai lungi, mi-ar fi părut să fie un prim diez care anunță restul lumii că poate auzi. Se spune că atunci unii oameni au hotărât să urmeze lumina pe când alții au îmbrățișat doar sunetul. Foarte puțini au înțeles că sunt două produse ale aceluiași eveniment. Dăcă stai și te gândești, de fapt sunetul știe mai multe decât lumina, căci s-a auzit mai înainte de a se vedea, așa cum mai întâi ne auzim gândurile ce ne luminează.

Să fie oare un semn de inteligență faptul că sunetul merge mai încet decât lumina? Aș presupune că prima notă, prima clipă auzită, primul plânset de bebe-univers, ar fi căpătat ca prin minune suflet și apoi s-ar fi gândit că ar fi înțelept să fie mai încet, mai ales că ar fi fost destul de sinistru dacă viteza lui ar fi depășit-o pe cea a luminii. Să crezi ce auzi, înainte să vezi, ar fi putut da naștere unor oameni tare diferiți.

Spune-ți părerea...