Bogdan macaragiu vestit în sat. Vorbeau copiii despre el că poate ridica și munți. La slujbă părintele mereu îl pomenea iar fetele făceau o rugăciune-n gând. Bogdan era flăcău.
Umblase pe meleaguri văzute doar în filme. Trăise în alte sate, cu oameni buni sau răi, cu gospodari, cu leneși. Pe acolo mai simțise mirosuri de lăcuste, de fluturi, de fân și alte alea. Dor îi era de oameni, de el și de pământ.
-Mi-e sete, și-a spus la ora 7:00, s-a întins copilărește-n pat, a tras perdeaua și de la geam a salutat pe cineva. S-a dus la frigider, doar bere. În debara numai cârnați. În magazie debandadă, în buzunar un punct.
BEA APĂ
Fântâna nu era departe. Dacă ieșeai la poartă o și vedeai. Avea acoperiș în două ape și streașină din anii ‘70. Până acolo câțiva pași. Mersul agale se prefăcea în săltăreț și respirația în fluier. Uitase gustul apei de izvor și gândul despre asta i-a dat adrenalină.
În dreptul roții s-a oprit. A prins găleata și cu grijă i-a dat drumul în hău. Lemnul găleții se lovește de peretele fântânii, apoi atinge apa și un ecou de pleosc țâșnește din izvor. Aștepți. Roata fântânii prinde putere. Respiri.
Prinzi roata de pe mijloc și-o rotești iar ea se lasă domolită de tine. Dacă te uiți atunci în fântână îți poți vedea viitorul. De cele mai multe ori vezi cum fântâna îți dă apă. Bogdan prinde găleata de umeri și o așează cu fundul pe buza fântânii. A băut.
În buzunar a ticăit ceva.
-Acum sau mai încolo? era ștanțat pe punct.
-Când mai încolo? gândea Bogdan.
-Ce faci, neică? Vorbești singur?
-Ete beau apă! Bună ziua! Matale ce faci?
-Ete la plimbare! Sănătate!
A pus butonul roșu în buzunar dar locul lui era deja în viitor. Bogdan aflase că totul e posibil dar e ireversibil, iar tu trăiești într-un etern acum! Acum sau mai încolo?
-Nu mori, trăiești! a hotărât Bogdan.
