Întâmplări din dormitor

Lumina de la poartă se aprinde, aleea casei se arată ca semn de bun venit. La geam stă proptit, ostaș, un cactus iar cheia se lasă folosită în angrenajul ușii. Un scârțâit de balama neunsă s-aude scurt, doi pași păsesc pe hol, cuierul  bucuros salută geaca. Casa-i primitoare, caldă și miroase a lemn de dușumea.

Prin camera de dormitor, televizorul ridică vocea uneori să iasă-n evidență. Becul așteaptă să se stingă și privește lung la întrerupător. O ultimă șosetă e aruncată undeva, paharul plin cu apă s-așează bucuros la capul patului iar perna, trezită brusc din somn, se face gazdă primitoare și te îmbrățișeză.

RESPIRĂ

Nu trece mult și-n casă se întinde liniștea. Din când în când pe afară altcineva mai are treabă, dar fără importanță. Lumea dispare într-o clipă, apoi de-odată zbori, ești iar copil sau poate că tresari când ești pe muchie de cuțit. Pe lângă tine lighioane acum ies la taifas. E zarvă mare printre muște. În cameră e un păianjen care își face pânza, cine știe unde.

-E aici, că l-am văzut cu coada ochilor! bâzâie fricos o grasă.

-Depinde, tare mult, de ce-ai băgat în trompă toată ziua! hlizește un muscoi mai tânăr, apoi se curață pe după gât.

-Azi, doar praful de pe tobă! răspunde dolofana, tristă.

-Ăsta e semn rău. Hai să zburăm d’aici!

Prin liniștea din casă dau să ajungă la o ușă. Se întorc la 90 de grade și tânărul muscoi rămâne în urmă, după colț. Vreo patru ochi privesc la el apoi, deodată: Haț! L-a prins în plasă. Nedumerită victima încă mai crede că-i cale de scăpare.

A doua muscă fuge speriată către un perete și se ascunde după un dulap. Se uită cuvioasă la un bec. Îl roagă să se aprindă. Nimic

N-are astâmpăr și zboară iar. 

Muscoiul face zarvă mare, se mișcă-ntruna și are limbaj de cartier. Bâzâie și luptă tot mai abitir să-și  înfrunte soarta. Cu un picior încearcă să desfacă nodul ce-i prinde aripa, dar ițele se-ncurcă și mai tare.

Blesteme se aruncă haotic din aripi și din trompă. Prin umbră mai mulți ochi privesc tot mai aproape. De nicăieri apar doi colți, mai multe gheare. Destinul îl înțeapă pe neașteptate apoi păianjenul dispare fără urmă. 

După o vreme, în pânză, zarva se oprește și cineva îl prinde de picior. Nu simte. A obosit, acum se odihnește. Respiră și sughite, apoi se lasă pagubaș. Atât a fost să fie.   

Musca durdulie scapă printre urechea unui ac, pus țantoș într-o papiotă. Dă’ să ajungă afară dar se lovește cu toată forța de un geam. Cade, și până când se dumirește de ce-a pățit, o umbră cât o lume se-ntinde peste ea și o strivește.