Nu doar la noi televiziunile sunt pline de nătăfleți și mari barbugii protejați de poliție. Diferența constă în faptul că, aici toate astea sunt privite ca niște fapte ireal de banale: președintele anunță lejer că avem spitale infecte, iar opoziția vorbește ca și când n-ar avea nici un fel de responsabilitate. De 30 de ani ascultăm cu nepăsare cum alții au fost la putere și că ăilalți au vândut țara. Nimeni nu are soluții. Bocim în continuare absența marilor conducători iar nostalgia asta este apăsătoare. Din păcate avem un parlament dominat de mediocrii.
Oameni suspect de seci ajunși în funcții cu valoare de model în orice societate. Primari analfabeți și infractori, învățători inculți, profesori violenți și popi care acceptă monede de la bătrânii în genunchi. E cineva care nu vede? Vreunul ce nu le-a trait? Ne purtam de parcă ar fi un păcat să vrem mai mult. Așteptăm să vină un Țepeș-Doamne și să le vâre, țepele date, între buci. Ar fi trebuit să învățăm ceva din vremurile în care se striga ,,Noi vrem pământ!” și să nu fi uitat bannerele comuniste cu ,,Avem Paine!”.
Am ajuns un loc unde canalele media trâmbiță în fiecare zi starea îngrijorătoare a națiunii, a lumii și a universului. Ca într-un serial ciudat care nu se mai termină niciodată. Un ,,Tânăr și neliniștit” defect. Un șir cu buletine de știri în care, de cum actuala apocalipsă se potolește, instantaneu este descrisă următoarea. O lume în care nimic nu este greu dar totu-i imposibil. În timpul ăsta o țară întreagă se lasă jefuită de niște minți anoste și bolnave care îți spun cum e normal să fie așa, că altfel poate fi mai rău.
Idei sădite în alte vremuri se fac acuma buruieni cu spini. Gândiri decente din generații ce-au trecut, care s-au copiat greșit. Tradiții dintr-o lume fără facebook, trezite acum că dacă nu se luptă pier. Oameni care nu știu să mintă ascultă drepți la niște minicinoși deasupra, cei care înghit o balivernă mare pentru că vor și ei să mintă uneori. Hoți mici care preferă să voteze hoții mari. O țară în care, deși e soare și frumos, ceva miroase a putred și posircă. Un loc în care, dacă te-nchini ești păcătos, iar dacă nu o să ajungi în iad.
Vreau flori și bănci multicolore-n parcuri. Orașe vii cu fete călări pe biciclete și cu baieți care să cânte la concerte. Un parlament cu oameni care vor, nu care sug. O țară în care aflu în fiecare zi ce pot să fac, nu ce nu pot. Un tren care să bată recorduri de viteză, un drum cu patru benzi în jur la Bucuresti. Un polițist mustrat că are burtă, un popă dat afară că-i lingău, un președinte care nu mă ceartă pentru ceva ce nu-i în stare el să facă. Aș vrea să reușim să fim cumva, cum să vă spun, normali la cap.
| Surse foto: | |
| Franck V. on Unsplash | Artem Maltsev on Unsplash |
