Cum să eliberezi un elefant în plină pandemie

După zeci de ani de captivitate și o călătorie de 2.700 de kilometri, un elefant asiatic pe nume Mara are în sfârșit șansa de a hoinări.

Din cauza pandemiei de coronavirus, granița dintre Argentia și Brazilia a fost închisă timp de aproape două luni. În luna mai, un convoi neobișnuit s-a apropiat de punctul de control din Puerto Iguazu. Convoiul este format din 15 persoane, patru mașini, un camion și o macara. Camionul trage după el o remorcă de transport specială. În ea se află un elefant.

Este o femelă, o chemă Mara și are puțin peste 50 de ani din care, jumătate petrecuți la grădina zoologică din cartierul Palermo, aflat în centrul Buenos Aires-ului. În 1888, când a fost dată în folosință, Vicepreședintele Argentinei făcea observația că ,,nu există un oraș mare fără o gradină zoo’’. Construită după moda vremii, ca un templu hindus, aceasta era pe atunci un punct central al marilor parcuri victoriene ale orașului. Pentru Mara a fost o casă mică și aglomerată.

Pusă în același spațiu cu alți doi elefanți africani, cu care nu s-a înțeles niciodată pentru că erau specii diferite, Mara a fost nevoită să stea mult timp inchisă și singură, deși elefanții sunt animale cu nevoi sociale profunde. Pentru că nu era mult loc, paznicii i-au ținut despărțiți alternând timpul petrecut în exterior si interior. Petrecea ore întregi mișcându-și capul in cercuri, comportament considerat un semn de stres la animalele aflate în captivitate. Vizitatorii au observat același fel de manifestare și la un urs polar pe nume Winner, chiar înainte de a muri în timpul unui val de căldură din 2012. Așa au început protestele.

O petiție ,,pentru eliberarea prizonierilor din Palermo’’, a reușit să atragă atenția autorităților orașului care au decis să intervină și să preia conducerea companiei private ce deținea gradina zoo. Semnatarii petiției au ridicat o întrebare pe care noul proprietar a trebuit să o ia în serios: Este suficient să fie îmbunătățită viața animalelor care încă mai trăiesc în grădinile zoologice sau trebuie făcut ceva mult mai profund? Unii protestatari spuneau că condițiile din ZOO nu s-au schimbat mult din 1888.

În 2014, Argentina devenise prima țară care a recunoscut o primată ca fiind o persoană non-umană cu drepturi legale. Este vorba despre Sandra, un urangutam care trăia în aceeași gradina zoologică din Buenos Aires.  Astfel a început schimbarea unor idei fundamentale în ceea ce privește grădinile zoologice. Mai întâi dacă oamenii vor ZOO și mai apoi dacă închiderea în cuști se aliniează la modul în care noi credem că animalele ar trebui respectate. Răspunsul a fost în totalitate NU.

Astfel orașul a decis ca terenul să devină un ecoparc, unde copii să afle despre animalele native, iar acestea să nu-și trăiască viața ca niște exponate. Comitetul format a început cercetările prin care să afle unde poate reloca animalele în noi sanctuare si rezevații naturale. Din păcate, unele erau prea bătrâne și nu mai puteau fi mutate dar pentru multe a fost un nou început: trei urși andini au ajuns într-un sanctuar de animale din Colorado, urangutanul Sandra a plecat în Wauchula (Florida) la un centru de primate, iar până în această primăvară au fost relocate 860 de animale. Mara avea să fie cea cu numărul 861.

Proiectul însemna relocarea într-un sanctuar pentru elefanți cu peste 1.100 de hectare aflat in statul Mato Grosso din Brazilia. Doar că pentru a reloca un exemplar dintr-o specie pe cale dispariție, aproximativ 2.700 de kilometri dincolo de granițele naționale, ai nevoie de o mulțime de documente. În cazul Marei trebuia aflat unde s-a născut și unde a locuit înainte de a veni la ZOO în 1995. Se știa că până atunci se aflase la Circul Rodas, de unde fusese confiscată din pricina tratamentului deficitar.

Cazul a captat atenția publicului iar Familia Tejidor, care deținuse câteva circuri, a relatat faptul că spre sfârșitul anilor ’60 au achiziționat-o pe Mara împreună cu alți doi elefanți de la Grădina Zoologică Tierpark Hagenbeck, din Hamburg. S-a dovedit că s-a născut în captivitate în India și că fusese cumpărată de ZOO la o vârstă fragedă. Victor Veira Tejidor, al cărui bunic fusese proprietarul elefantului și-a amintit-o pe Mara ca o membră a familiei veșnic dornică de atenție și afecțiune.

Ani de zile Mara a călătorit cu circul în Argentina, Brazilia și Uruguay  executând spectacole pentru mulțime. A crescut făcând trucuri pe un scaun mic, echilibrându-se pe picioarele din față, în timp ce purta o coafură.

În 1980 familia Domnului Veira Tejidor nu s-a mai ocupat de circ, ieșind din această zonă de afaceri și a vândut-o pe Mara, Circului Rodas. Aici viața ei s-a schimbat în rău, mai ales pentru că nu s-a conformat cerințelor noilor proprietari. Oare cum ar fi trebuit să se conformeze un elefant crescut încă de mic în captivitate? Deținătorii circului l-au angajat pe fostul antrenor al Marei, pentru a o determina să își facă noile numere, iar aceasta simțindu-se amenințată l-a ucis. Se spune că elefanții nu uită niciodată…

Atunci când a fost confiscată de la circ fusese găsită legată cu un lanț într-o parcare, iar grădina zoologică a fost doar o îmbunătățire relativă a condițiilor. Acum, după două decenii și jumătate Mara avea șansa de a trăi o viață de care nu avusese parte niciodată.

Planul de relocare a necesitat o coordonare masivă între mai multe ministere a două guverne diferite, dar în cele din urmă toate detaliile au fost stabilite, Mara avea să se mute în sfârșit in luna martie. Doar că atunci a început epidemia de Covid-19 și planul inițial a trebuit anulat.

Cu toate astea oficialii celor două guverne au înțeles că au de-a face cu un caz special și au fost de acord să o ajute pe Mara să ajungă cât mai repede în rezervație. Un rol important în discuții l-a avut Domnul Tomás Sciolla, directorul ZOO din Buenos Aires.

Astfel, după o viață lungă și dificilă Mara a ajuns în mijlocul pandemiei la granița închisă dintre două națiuni. În ultima parte a călătoriei a fost însoțită de patru oameni într-un camion capabil să o transporte 60 de kilometri pe un teren accidentat până la sanctuar, iar în cele din urmă a ajuns într-un loc spațios plin de iarbă și de copaci.

În noua sa locație Mara s-a împrietenit foarte repede cu un alt elefant pe nume Rana. Legătura lor a fost atât de intensă încât unii dintre oamenii prezenți acolo s-au întrebat dacă nu cumva aceștia s-au cunoscut în copilărie.

Scott Blains, co-fondator al sanctuarului din Brazilia a declarat că Mara nu este singurul elefant traumatizat în acest fel și că este în discuții cu o altă gradină zoologică din Mendoza (Argentina), unde animalele mor datorită condițiilor precare. De acolo își dorește să aducă un elefant de 22 ani. Acesta stă într-o cușcă de beton de cînd s-a născut.

Astfel de cazuri ar trebui să-i facă pe oameni să-și reevalueze modul în care se comportă cu animalele și să lase în urmă zilele în care acceptă ca ele să fie închise în cuști pentru a fi folosite ca exponate. Până atunci, Mara este în sfârșit liberă după ce a descoperit viața într-o cutie, apoi la circ și de acolo la ZOO. Acum se scarpină în voie de copaci și își face noi prieteni.