
Colegii de serviciu nu mi-au spus dacă a fost acum un an sau, poate doi. Dacă era o zi de vară sau orice anotimp, nu-mi amintesc. Pot să vă spun că ieri n-ar fi putut să fie căci, de-ar fi fost, mi-aș fi adus aminte.
Prin timpul de afară, de la birou un pâlc de oameni se urcă repede-n vagoane. Coloana de metal ajunge iute pe un moț de deal și suflă abur prin orice orificiu. La casierii, e zarvă mare, un bon trăznit nu vrea sa iasă. Se pare că sistemul e defect.
Din blocuri, lumina face pentru noi iluzii. Prin umbra care cade, o rază aiurită se lasă cucerită de întuneric. În loc de felinare stau becuri cu neon aprinse anume să le vezi. Într-o parcare, o mâță a găsit sub tomberon o vestă ieșită din comun. Cățelul cum o vede pornește după ea. Se lasă păgubaș în dreptul unui gard din fier apoi frustrat își bagă nasul peste tot și, dintr-e miresme, alege s-o urmeze pe cea care ar duce către un loc știut numai de el.
Matei aprinde un tutun, pășește spre un scop și se gândește la ceva. A fost o zi mai grea ca ieri dar mâine, cu siguranța îi va fi mult mai ușor. Pe drum îl întâlnește lumea, mai dă noroc cu cineva, din când în când zâmbește iar până acasă mai are de trecut numai o zebră și un colț de stradă. Prin fața lui un câine aleargă după mâță și într-o baltă o lună face valuri din senin. Capacul ghenei se închide brusc cu sunet de metal dar lasă să se vadă o vestă ieșită din comun. De zgomot, vecina curioasă scoate, discret, un nas afară. Vecinul încă n-a venit.
Pe dincolo de zebră, bărbatul se face nevăzut o clipă, apoi ajunge în fața scării. Dacă te uiți la el pare să fie obosit, fără grimase, hotărât. În lift preferă să nu intre, alege molcom scările și urcă până sus, la ușă. Citește. Numărul 7. Cheia o deschide, cuierul se cuibărește în palton, Matei se lasă liber de cravată. Zgomot ușor de pași în pielea goală pe podea, ajunge la o bere, aprinde un tutun. Televizorul spune ceva d-un ins pe un program, pe altul o doamnă transmite o declarație și în sfârșit, pe ultimul se pare că sistemul e defect.
Prin geamul din balcon, dacă privești o vezi pe ea. Abia așteaptă să o vadă, abia așteaptă să-i răspundă iar frământarea asta face, din nimic, iluzii, povești d-amor sau poate gelozii. Lumina se aprinde, Ilinca își aruncă geanta undeva, în pașii goi pășește pe covor.
-De ce ai întârziat?
-Am stat la coadă. Un bon trăznit n-a vrut sa iasă!
-Să bem un vin?
-Punem un cântec?

O melodie veche se aude la un aparat, prin mâna ei se miscă ca un dans, de brațul lui se sprijină, piciorul ține ritmul. Sonorul crește, scade apoi rămâne potrivit pentru sărut. Din versuri, o voce le transmite gânduri, dorințe de surâs și îmbrățișări. Piciorul gol atinge patul, becul rămâne indiscret aprins, lumina lui călătorește peste ei. Ilinca e Matei căci amândoi transpiră și inima le bate în același timp. Matei e mai puternic, dacă acum el e Ilinca.
Cuprinși de amorțeala nopții, adorm ca doi copii care se simt în siguranță. Prin noaptea de afară se aud sirene, motoare și înjurături. Un semafor n-a semnalat culoarea potrivită apoi s-a pomenit lovit direct în trup, de o mașină care acum stă, nedumerită pe trotuar. Cu timpul zarva trece, o lume doar a ta poți să alegi. Respiră.
Butonul de alarmă răcneste insistent, picioare goale aleargă repede prin casă. Paltonul se desparte greu de un cuier, o ușă se deschide. Pășește. Matei alege liftul, aprinde un tutun și trece de o zebră. Tramvaiul pregătit de muncă, bea o cafea la semafor. De sus, din moț de deal, o voce de metal anunță plecarea cu întârziere, își cere scuze dar se pare că sistemul e defect.

Surse foto |
Robert Collins |