Se vorbește așa de mult despre începuturile universului de parcă rezolvarea acestei enigme ar oferi soluții la majoritatea problemelor noastre de zi cu zi. Ca și cum ai zice că, odată aflat misterul, viața noastră ar fi mai frumoasă, de parcă doar atunci am reuși să atingem fericirea.
Unii ar spune că e o pierdere de timp, că orice am face, oricât am cunoaște, pământul va continua să se învârtă așa cum o face de aproape 4,5 miliarde ani, luna ne va călăuzi noaptea și soarele va răsări din nou în fiecare dimineață. Pe de altă parte, aceste întrebări au frământat omenirea încă de când a început să hoinărească prin savanele africane. Ziua în care sufletul sălășluit în trupul omului a încercat să-și explice și să găsească o logică în ceea ce vedea cu ochii săi, în sunetele auzite dar nevăzute ale naturii, a fost o zi asemănătoare cu cea în care universul a luat naștere.
Căutarea cunoașterii
De-a lungul istoriei umanității, membrii ei s-au întrebat cum de toate astea există. Au căutat un rost, o explicație pentru ceea ce vedeau și simțeau în fiecare zi. Primele răspunsuri au fost la fel de uluitoare ca și cele din zilele noastre. Pe vremuri se credea că lumea a fost creată de diverse personaje mitologice care erau, de fapt, răspunsul cel mai n
imerit al unor oameni la întrebările lor despre realitatea în care trăiau. Și această realitate a existat foarte multă vreme, până când societatea a început să pună la îndoială răspunsurile găsite de oamenii din vechime, imaginâdu-și diferite realități și confruntându-le pe acestea cu ceea ce observau. Astfel căutarea cunoașterii a devenit mai complexă și a început să fie privită prin ochii oamenilor de știintă.
De unde ne vin întrebările ?
Cercetările despre începutul universului sunt importante pentru că răspunsurile lor liniștesc, într-un fel, sufletele strămoșilor noștri, care au pornit pe drumul înțelegerii lumii cu multă vreme în urmă. Unele lucruri nu s-au schimbat de atunci și până acum. În continuare omenirea crede că tot ce ne înconjoară s-a născut într-un fel uimitor, aproape imposibil, vecin cu miracolul. Teoria de acum spune că totul a luat ființă dintr-o izbucnire de energie ivită din nimic, dintr-un un soi de vid primordial, și că dintr-un astfel de punct, numit singularilate, imposibil de definit în vreun fel, s-a materializat totul. Cei mai mari oameni de știință din domenii diferite încearcă să deslușească începuturile universului și majoritatea lor au ajuns la concluzia că totul a pornit dintr-un bulgăre de foc infinit de mic, infinit de dimanic, infinit de dens, infinit în general. Și punctul ăla s-a transformat într-un fel de balon, care de atunci se tot umflă de 13.7 miliarde de ani și care pare să tindă către infinit. Dar balonul acesta unde se umflă?
Se pare că universul nostru se extinde într-un spațiu, care de fapt este adevărata realitate. În acest spațiu, din când în când, au loc astfel de mici explozii din ,,nimnic’’ și de aici vine teoria universurilor paralele, dar nu despre asta este articolul, ci despre propriul nostru univers. Așadar cu multă vreme în urmă, dintr-un fenomen absolut natural, un mic punct de energie, a avut anumite caracteristici care l-au făcut să devină mai complex și să se transforme în ceea ce noi numim realitate. Se spune că vibrația începutului a fost atât de puternică încât însuși universul a avut conștiință de sine, și că ecourile acelei vibrații încă există. Oare nu cumva aceasta conștiință încearcă să se cunoască prin intermediul vieții pe care o creează? Poate întrebările noastre sunt, uneori, chiar intrebările cosmosului.
Dovezile începutului
Pentru prima dată în istoria omenirii avem dovezi despre începuturile realității pe care o percepem. Niciodată umanitatea nu a reușit să răspundă atât de precis când a început totul. Știm că universul se extinde datorită cercetărilor lui Edwin Hubble care a descoperit în 1929 că pe lângă galaxia noastră, numită Calea Lactee, mai există și alte numeroase galaxii care se îndepărtează unele de altele cu o viteză tot mai mare. Din aceste observații a tras concluzia că, la începuturile universului, aceste galaxii ar fi trebuit să fie mult mai apropiate unele de altele, și de aici a apărut teoria Big Bangului. Această idee se ivise mai demult, în scrierile teologului englez Robert Grosseteste care, în 1225 teoretizase faptul că lumea a apărut dintr-o mare explozie și că tot ceea ce vedem este rezultatul acelui eveniment.
Timpul trecut de la începutul universului și până acum este cunoscut măsurând vârsta celor mai bătrâne stele, dar cea mai mare acuratețe a fost cea dată de radiația cosmică de fond, descoperită accidental de doi astronomi în 1965. Pe atunci se teoretiza faptul că explozia de la începutul universului ar fi fost atât de puternică, încât radiațiile emise ar trebui să fie detectabile chiar și în prezent. Cei doi astronomi de care vorbeam, Arno Perzia si Robert Wilson, au detectat acesta radiație și tot ei au demonstrat faptul că provine de la expozia primordială denumită și Big Bang. Pentru acestă descoperire cei doi au primit Premiul Nobel în 1978. Astfel avem prima dovadă a faptului ca universul a avut un început.
De ce este universul infinit ?
Oamenii de știință și implicit societatea umană a ajuns atât de departe încât poate știi ceea ce s-a întâmplat la 10-33 de secunde după acel moment întâmplător, cred unii, în care tot ceeea ce vedem, auzim, simțim, atingem, gândim, ceea ce suntem noi, și ce ne înconjoară, aer, apă, stânci, planete, stele, comete, galaxii și toată materia universului împrăștiată pe o sferă cu un diametru de aproximativ 93 miliarde de ani lumină, s-a materializat, a devenit și a început să se dezvolte.
Gândiți-vă că viteza luminii este de aproximativ 300 de mii de kilometrii pe secundă și dacă am merge cu acestă viteza în continuu și în linie dreaptă timp de aproximativ 46,5 miliarde de ani, cât este raza universului, abia atunci am ajunge la limitele acestuia din prezentul nostru. Între timp cosmosul se va mări cu o viteză tot mai mare, iată din ce cauză spunem că universul este infinit. Mai interesant este faptul că nimic nu poate depăși viteza luminii și că timpul se scurge mai încet atunci când ne apropiem de acea viteza, de parcă realitatea însăși ar dori să ne oprească din avânt.
Fotografii istorice
După descoperirea radiației cosmice de fond, oamenii de știință au început să dezvolte metode tot mai interesante de a o cerceta și pentru asta au lansat în 2001 satelitul WMAP, care a reușit să măsoare radiațiile emise de Big Bang și să le transforme într-o imagine. Ceea ce vedeti în poză este imaginea universului în primele sale clipe de existență. Petele de culoare sunt de fapt mici variații de temperătură, care pe măsura ce universul creștea s-au transformat în acumulari de materie, care mai apoi s-au dezvoltat în mari grupuri de galaxii, printre care și Calea Lactee. Pe lângă aceste descoperiri, satelitul a reușit să detecteze alcătuirea universului ca fiind aproximativ de 5% materie normală, 24 % materie întunecată, un fel de materie care nu emite și nu absoarbe lumina, dar care este detectabilă datorită forței gravitaționale pe care o exercită asupra materiei normale, 71% din univers este energie întunecată, cea care este responsabilă pentru accelerarea tot mai rapidă a expansiunii universului și restul de 1% este alcătuit din neutrino, un tip de particule elementare care interacționează deosebit de slab cu materia.
Imaginea de mai sus reprezintă evoluția universului pe parcursul a celor 13,77 miliarde de ani. În partea din stânga sunt reprezentate primele momente pe care umanitatea le poate detecta, atunci când o perioadă de inflație o făcut că universul să-și măreasca dimensiunile foarte repede. În perioada urmatoarelor câteva miliarde de ani, creșterea în dimensiune a universului a mai încetinit, din pricina atracției gravitaționale. Ceva mai recent, acestă expansiune a reînceput să crească datorită faptului că energia întunecată reușește să domine gravitația și poate sorta întregului univers. Radiația cosmică de fond văzută de WMAP a fost emisă la aproximativ 375 de mii de ani după perioada de inflație și de atunci a traversat universul, în mare parte fără obstacole. Condițiile primordiale au fost imprimate în lumină și aceasta formează un fundal pentru evoluțiile ulterioare ale universului.
Cu alte cuvinte ceea ce se vede în imaginea produsă de satelitul WMAP, nu e nimic altceva decât un pui de univers aflat încă la vârsta în care habar nu avea ce urma să devină. Vorbim de o imagine în care realitatea încă nu se închegase, pe vremea aceea nu erau aceleași reguli ca acum, stelele nu existau, planetele nu hoinăreau în jurul astrelor și dacă cineva ar fi fost de față, nu ar fi putut să scrie despre ceea ce vedea pentru că nu ar fi avut cu ce sau pe ce să o facă. Acum, după atâta vreme fiecare dintre noi o poate face, sau poate citi despre cum a început totul. De fapt asta-i treaba cu Big-Bangu’, că afli despre începuturile universului și implicit despre începuturile tale …
