Ziua in care afli de ce … (III)

vivek karthikeyan on unsplash

Ipot nu dispăruse total, faptul că se afla in gândurile altcuiva îl făcea să trăiască în continuare. Se trezi într-un fel de cameră micuță fără nici un obiect. Era doar el și o sursă de lumină trebuie să fi fost, de vreme ce vedea toate astea. Avea și alte simțuri se pare, din moment ce un fel de zgomot ca de pământ călcat de talpa goală a omului se auzea atunci când pășea, ori când gustul durerii nu putea trece fară să simtă mirosul de apă, de hrană, ori de alții ca el. Omul mergea și pentru că simți că din ochi îi vine lumina și că ea începe să scadă, adormi prima dată pe pământ. În vis îi apăru ceva ciudat. Se făcea că lumina de la stele nu mai era la fel, își pierduse atributul de necunoscută. Și totul pare rece, știut și controlat cu ochi de sticlă, sinistru luminați și la sfârșit ceva, poate un om, părea că stăpânește focul. Ipot se trezi!

Arta- IonutPetru.ro

Înțelese de cum deschise ochii că visu-i de la zei și că are incuviințarea lor de a stapâni lumina flăcării. Și spațiul lui s-a mai mărit puțin, pentru că lumina l-a ajutat să vadă mai departe. Și-a putut imagina cum scânteile sunt ființe magice și cum seamănă cu stelele și poate atunci a început să înțeleagă că totul e o respirație, că tot ce trebuie să faci uneori e să visezi, să ieși din ritmul lumii, să vezi lucrurile din alt punct de vedere. Poate în vremea aceea au apărut zeități mai complexe, mai intime, poate primii oameni care și-au interpretat visele au devenit conștienti de gândurile lor și au început să lărgească teritoriul în care se născuseră cu ajutorul focului.

Ce gânduri ar fi avut Ipot atunci când a aflat că poți fierbe un ou sau când a simțit pentru prima dată gustul cărnii de căprioară și de bizon, de pește ori de pasăre, de porc mistret sau de girafe? E greu atunci când crezi că un animal are gust bun, te chinui să-l prinzi, poate că îți riști și viața pentru asta, doar ca să afli că nu e tocmai ceea ce ți-ai dorit. I-ar mai fi trebuit un pic de sare, poate niște piper, ori cine știe ce alte plante gustate deja de Ipot. Avea ceva talent de bucătar de vreme ce se gândea la toate astea. Așa te poți întreba ce a descoperit el mai întâi bucuria ori tristetea, independența ori îngrădirea, iubirea ori ura, minciuna ori adevarul. Și cum s-a uitat el apoi la răsărit, la copacii din jurul lui, la animalele pe care le vâna, la soarele de la prânz, la apusul reflectat peste munți ori peste o întindere de ape? Cum ar fi interpretat o constelație ce părea că are o forma pământeană și ce reprezenta acel obiect pentru el de s-a gândit să-l pună pe cer ca o aminitire, ca pe ceva drag, la fel cum obișnuim acum cu fotografiile. Poate că ceea ce facem noi nu e așa departe de ceea ce facea Ipot pe vremea aceea doar că folosim alte mijloace. În loc de un ritual în jurul focului, noi avem unul în jurul televizorului, al laptopului ori al telefonului. Poate de asta le și punem nume la unele, pentru că vrem să ne amintim de cineva, ori de noi cei dinainte, de vremurile când eram tineri, ori de vremurile când eram fericiți, sau poate ca un avertisment pentru noi de nu mai repeta greșelile făcute.

dan gold on unsplash

Cu timpul, dacă gândurile stau pe loc și privești mereu aceleași mări, aceiași munți, aceleași prăpăstii și drumuri înfundate, ajungi să nu mai ți se pară așa de frumos totul. Stelele răsar la fel, ziua are 24 de ore fix, aerul nu mai miroase a necunoscut, apa are același gust, ochii nu-ți mai sclipesc și  încep să le fie frică să se uite în altă parte. Apoi, din cauza faptului că sunt prea zeloși își monteaza singuri ochelari de cal.  Uiți că e dreptul tău de a numi cuvinte, sentimente, că scopul tău e de fapt să cunoști iubirea, binele, furia, ura, încăpățânarea din tine care te face să minți, să ratezi ținta și să nu faci ceea ce gândesti. Obuctu aflase pe pielea lui cât de îngrozitor e atunci când ești prins în propriile frustrări, gânduri, frici dar și cât de greu îi fusese să iasă din starea aceea. Crezuse că odată ce-l va îngropa pe Ipot, ce luase forma unui radio, acesta va dispărea fără urmă. Nu-și imagina că el simte căldura focului, doar știa că există undeva acolo, pe meleagurile unde mintea lui popula lumea celor ce nu mai erau în viață. Știa despre el că se afla într-un loc special și uneori îl simțea cum crește în mintea lui, cum îi cotrobăie prin coaste, prin rinichi dar mai ales prin inimă.

Povestea continuă doar dacă…

Spune-ți părerea...