IonutPetru.RO

Trecut, prietenos prezent. Ce va fi mâine? Respiră, dimineața abia se lasă peste tot. Un bob de rouă atins de soare dispare ușor într-o omidă. Lumea-i trează și aleargă către cine mai stie câte vise, dorințe sau lucruri extrem de necesare. La radio se anunță vreme bună și un artist compune iar un șlagăr. 

Matei privește fix la răsărit. Livada lu’ Cutare se lărgește până sus în munte. Cărarea care duce către vârf se vede preț d-un orizont, încolo doar ghicești. Pornește hotărât, își ia desaga, sare Pârleazu’ lui Oricum. 

Călare pe un cal, un om călătorește către nord. În fața lui se vede muntele, poteca se mijește printre flori de mac, copita scutură pământul. Sfârșitul zilei împrăștie lumina, culorile dispar ușor, doar doi pitici rămân în urmă, închid și ultimele flori. Sub cerul liber e Matei, p-un deal găsește adăpost. O noapte cu juma de lună și stele câte vrei i se arată. Atâtea lumi să fie acolo? Respiră. Cu mintea către alte locuri pornește către somn. De prin desagă scoate ceva cu care să se acoperească apoi, adoarme ca un copil care așteaptă prima zi de vară.

Dimineata se lasa

În vis se face că-i într-un deșert uscat, torid, în care nici miraje nu găsești. Nu ai speranțe, chiar de ar fi deșarte. Nimic nu este cum credeai și tot mergi înainte. Către ce? Mai are rost? 

-Firește! tresare-n somn. 

Nisipul se adună în dune mari, mișcate doar de zei. Totul trăiește dar în același timp este și mort. La orizont pare să fie o speranță sau necaz. Blestem e dacă stai pe loc! Nisipuri miscătoare, brațe ivite din pământ îl prind și-l trag către adâncuri iar el abia de pare să le simtă. O mână conștientă ajunge la desagă. Prin ea cotobăie, atinge semnul, o palmă cât un munte îl prinde și-l aruncă ca pe o jucărie. În timp ce zboară aruncat în vis, Matei șoptește  vorbe știute din bătrâni, cuvinte repetate de mii de generații, grăite doar în duh.

Pornim

Lumina zilei se scutură prin picături de ploaie. Un pițigoi trezit aiurea anunță toată lumea că soarele a răsărit. Drumul ce duce către munte, trece printre câțiva copaci împrăștiați pe deal ce triști privesc la niște buturugi. Unii din ei, de singuri ce se simt, alene se usucă.

Dimineata abia se lasa

Un pădurar fără padure fluieră a pagubă și face un tutun:

-Alte vremuri, măi Matei! bărbatul poartă șapcă, trecut prin multe. Pădurea se-ntidea cât vezi cu ochii. Aveam și lupi și căprioare. Acuma, șobolani și gusteri. Aia e! Eu am să plec acasă. Cărarea către munte e mai ușor de urmărit. Drum bun!

-Să ne vedem cu bine! Matei salută și mână calul către nord. În urma lui se lasă valea, în fața lui un deal, apoi un altul, mai mare decât toate e muntele, deasupra lor stă cerul. 

De două zile un om trântit în șa, privește către nord. Copita calului se opintește în pământ, la orizont e boaghe și muntele nu se mai vede. Cărarea pare acum să ducă către nicăieri. Fantome de copaci trezite brusc la viață trosnesc prin voci de piatră rostogolită de vreo jivină sau de vânt. Ceva îl urmărește. O fi nalucă sau doar o frică din trecut? Matei se uită în desagă, în ea găsește semnul și-l scoate la lumină. 

Dimineata abia se lasa

În jurului lui, totul pare să fie cunoscut și totuși rămâne o enigmă. Ca-n nopțile în care nu poți să adormi de gânduri, de cum te uiți la ele dispar, dar știi că sunt acolo. Lumina semnului privește-n ceață. Năluci când vesele, când triste vorbesc în voci necunoscute și ciudate. O rădăcină se ridică și încă una îi face loc. Mai fă un pas, oricum acolo tot vei ajunge într-o zi.

Lumina i se face far. Din el se răspândește o rază albă către negru. Prăpăstii de întuneric se opintesc d-un zid de flăcări. O flacără le arde, din ele cenușa neagră se împrăștie și prinde iar puteri. Matei găsește Nordul, calul pornește în galop. În urma lui se văd pereți de negru, dihănii cenușii cotrobăie prin ei. Privește-le în ochi, o jumătate dintr-e ele, vor dispărea îndată. 

De aproape o săptămână un om aleargă către nord. Ar fi putut să fie ani, dacă-l întrebi habar nu are. Copacii dimprejur se fac din nou pădure. Drumul ce duce către munte n-o poate ocoli, în depărtare un pădurar aprinde vesel o lulea și vine către el: 

-Tot către Nord, Matei?

-Da, Nene!

-Drumul care duce acolo e chiar ușor de urmărit, mai greu e de făcut. Primește de la mine ceva merinde. Au să îți prindă bine.

-Cu dumitale prind puteri. Acum am să pornesc sătul și cu speranță. E mult până la munte?

-Mai mult de-o săptămână, nu. Ai grijă totuși noaptea, că timpul tău din vise nu se aseamănă cu cel din timpul zilei. Prin întuneric umblă lupi, dar fără ei nu poți pricepe ce-i lumina. Fii împăcat cu ce alegi, învață din deznodământ. Cuminte e să știi că poți să fii și furios. Un munte are fiecare, dacă-l urcăm sau nu, depinde si de noi. Să mergi cu bine.

Matei salută și din desagă aruncă un bănuț. O fi din aur sau din argint? 

De două zile la orizont un om se vede tot mai mic. Acum, când soarele apune și noaptea se lasă peste tot, ai spune că dispare-n cer. A mers fără încetare zi și noapte, mânat de vise și de munte. Ajuns la marginea pădurii, pornește focul și își aprinde un tutun. Pe cer sunt mii de stele iar luna, făcută sfert, aruncă o privire și la el. 

Respiră

Ascultă, lumea din jur prinde culori. Un bărzăune stă tolănit la soare, Matei îl sperie și de necaz îi bâzâie strident pe la ureche. La pas pornește prin pădure, miroase vântul, respiră florile și de euforie un om pe o potecă s-aude fluierând. Un vârf de munte se vede încrezător la orizont, până acolo va trebui să urci.

În miezul zilei soarele, este surprins în pielea goală printre nori. Copacii dimprejur stau la taifas despre diverse. Un cuc grozav se mai fălește, melcul își urcă propriul munte, vântul aleargă iute printre flori. Drumul merge domol spre nord și până seara Matei nu se oprește. Pe cer se pare că cineva a stins lumina. Noroc cu luna care stă de pază peste om. 

IonutPetru.RO

Aflat la margine de drum, un om aprinde repede un foc, își face un tutun și prinde să doinească vorbe de mult meșteșugite. Menite să-ti trezească zâmbete, dorințe de mai mult sau lacrimi de necaz. De unde-i vin, nu se întreabă. Le simte și le spune. Vorbește pentru el și pentru munte. Dileme i se nasc în minte, răscruci greșite din trecut. Motive cunoscute ca firești, se dovedesc acum niște enigme. Deznodămite fără sens atunci, se fac acum motive de speranță.

O plapumă de stele stă așezată peste tine și tu la rândul tău, din depărtare, tot o stea te vezi. E atât de mică lumea și în același timp atât de mare. Domol în vise intri, acolo ești doar tu. Respiră. Matei întins în mijlocul pădurii adoarme lângă foc. O flacără privește-n jur vioaie și îi ține de urât. 

În vis de vede cățărat pe munte, alunecând pe stânci, rămas de unul singur pe un vârf. Mirat ar fi acolo, uitându-se în zare privind la oare câți alti munți. Pe care să îi urce, încotro să apuce: spre nord sau către sud, la stânga sau la dreapta. Matei află în vis enigme invite cu mii de ani în urmă și încă fără de răspuns:

-Trecut, prezent. Ce va fi mâine?

-Respiră. Dimineața abia se lasă peste tot.

Surse foto:        
Free-Photos Stefan Keller athree23 Michele Caballero Siamitras Kassube